
ȘAH
În
perioada 13.06.2022-16.07.2022 se desfășoară în cadrul Școlii Gimnaziale nr. 21
Sibiu Proiectul National SAH ÎN ȘCOALĂ inițiat și organizat de Clubul Sportiv
Gambitul Damei Iași în parteneriat cu Clubul Sportiv Turnul Alb Sibiu și ISJ
Sibiu.
Activitățile sunt coordonate de doamna MOnica Topîrcean, instructor de șah / președinte al Clubului Sportiv Turnul Alb Sibiu și prof.înv. primar Răchițan Corina.
Scopul acestor
activități este de a atrage copiii spre șah, cunoscut fiind faptul ca educarea
copiilor prin șah va avea rezultate pe termen lung în dezvoltarea inteligenței,
în îmbunătățirea încrederii în forțele proprii și în dezvoltarea spiritului
civic.
La atelierele de
șah participă 24 de elevi ai ciclului primar. Acestea se desfășoară atât în stil
clasic, la tablă, prin joc și fise de studiu, cât și modern, online, folosind
device-urile din sala de clasă.
Copiii sunt
încântați să participe la aceste cursuri, reușind să-și dezvolte gândirea
logică, capacitatea de concentrare, imaginația și de ce nu, independența, fiind
forțați să ia decizii asumate.
A consemnat, prof. Corina Răchițan
Atelierele de artă din deșeuri propuse în cadrul Școlii de vară 2022 și-au propus să tragă un semnal de alarmă cu privire la problematica mediului înconjurător, la gestionarea deșeurilor și re-folosirea produselor inutile într-un mod creativ și estetic.
Au fost organizate 4 ateliere, coordonate de doamnele profesoare Ghiorghiasa Roxana, Dancu Doina, Constantinescu Crina, Pintea Vanina și Solomon Violeta.
Cei peste 100 copiii participanți au avut posibilitatea să creeze mini-tablouri folosind hârtie reciclată, decorațiuni din hârtie reciclată, dar și păpuși din resturi textile.
Lucrările realizate au fost amenajate într-o mini-expoziție care a putut fi admirată de toți participanții și vizitatorii (părinți și bunici).
În cadrul atelierului ,,PROMOTORII stării de bine”, în Şcoala Gimnazială nr. 21 Sibiu s-au realizat activități specifice având ca obiectiv promovarea stării de bine pe parcursul vacanței și nu numai.
Participanți au fost 60 de copii provenind din mai multe școli sibiene.
Prin intermediul activităților desfășurate atât outdoor cât și în sala de clasă, amintim:
• Jocuri de spargere a gheții și team-building;
• Activitatea de ,,vânare” de cuvinte și expresii pozitive;
• Realizarea unor lucrări specifice ale „promovării stării de bine” pentru expoziția în școală și online.
Prezenţa şi motivarea participării elevilor s-au datorat implicării prof. înv. primar Moaghen Gianina, profesor logoped Ariana Ananie și prof. consilier școlar Adela Crețu, CJRAE Sibiu.
ȘCOALA DE VARĂ 2022
- ediția a II-a -
1.
Prezentare generală
Scopul acestui proiect
îl constituie crearea unui spațiu educațional pentru elevii din circumscripția
Școlii Gimnaziale nr. 21 Sibiu, spațiu care să stimuleze creativitatea,
fantezia și care să îi educe din perspectiva petrecerii utile a timpului liber.
Modalitățile de lucru sunt specifice
educației de tip „do-it-yourself” - organizarea de ateliere de lucru pe teme legate de:
· Arta textilă și decorativă
· Artă din deșeuri
· Activități sportive și distractive / Karaoke / Dans /
· Jocuri logice
· Ateliere de limba engleză „English for fun” și
„English games”
· Atelier – Noțiuni de prim-ajutor
· Atelier de artă plastică – Pictură murală
(pictarea zidurilor exterioare)
· Promotorii stării de bine
În municipiul Sibiu și, în special, în
circumscripția Școlii Gimnaziale nr. 21 Sibiu, există copii talentaţi în mai
multe domenii si interesați de aspecte legate de artă, tradiții și obiceiuri.
De asemenea, zona Sibiului este una cu tradiţie în domeniul meșteșugurilor
tradiționale, a țesăturilor și ornamentelor tradiționale.
Prin acest proiect ne propunem să
facilităm contactul nemijlocit al copiilor din comunitatea Școlii Gimnaziale
nr. 21 Sibiu cu aspecte multiple legate de viata culturală, patrimoniul
cultural material și imaterial, sport și dezvoltare personală. Copiii şi
cadrele didactice coordonatoare privesc această provocare ca pe un strălucit
prilej de stimulare a creativității, de mobilizare a energiilor şi spiritului
creator, de creştere a efortului spre perfecţiune, de concurenţă creativă. Prin
intermediul artelor plastice și decorative, a traditiilor locale, prin sport și
mișcare, dorim să promovăm comunicarea între elevi și profesori, să dezvoltăm
colaborarea între mebrii comunității, parte în procesul educațional comunitar,
toate îmbrăcate în forma unor activităţi extracurriculare gen Școala de vară.
Programul complet al atelierelor organizate: